Razele de soare printre crengile copacilor din Hașdeu, veșnica agitație, oboseala aia care nu-ți dă pace și care totuși te face sa o iei de la capăt cu același entuziasm a doua zi.

Oamenii frumoși care parcă toți și-au propus să facă parte din cea mai faină experiență din viața ta, lucrurile interesante pe care le inveți despre tine si viitorul tău, nopțile calde în care chitara trezea în tine cele mai frumoase sentimente și emoți, provocările care te testau constant și care te motivau să ieși din zona ta de confort și mai ales persoanele pe care ți-e imposibil să le uiți oricât ai vrea, asta a însemnat (doar ce se poate descrie în cuvinte) pentru mine JSU.

Cel mai trist lucru care-mi vine în minte legat de acest capitol din viața mea e că durează atât de mult până la ediția JSU în care mă voi afla în postura omului care-și dedică timpul, buna dispoziție și energia ca cei ce vor participa în cadrul proiectului să trăiască și să simtă cel puțin experiența unică de care am avut eu parte.