Lucrul special la JSU nu a fost că m-a făcut fericită peste măsură; ci faptul că încă mă face.

Întreaga experiență mi s-a părut de pe alt tărâm, cu totul și cu totul magic. Când am pășit în campus eram o elevă ce urma să înceapă clasa a XII-a fără o idee clară de viitor, care nu prea cunoștea pe nimeni, puțin speriată dar foarte entuziasmată. Iar spre surprinderea mea, când am plecat, cu lacrimi în ochi, am simțit pentru prima oară că o să îmi găsesc locul. Iar tot acest fapt s-a datorat oamenilor minunați pe care i-am cunoscut, unii ajungându-mi buni prieteni.

La finalul verii, am realizat că acesta nu este un proiect, ci o întreagă experiență capabilă să conecteze oamenii în moduri neașteptate. Am călătorit mult în țară și în majoritatea locurilor am ajuns să întâlnesc persoane care au luat parte la aceeași experiență ca mine, fie în același an, fie înaintea mea, oameni cu care am schimbat păreri și povești timp de ore în şir, zâmbind larg de fiecare dată.

Pe mine m-a fascinat cât suflet a fost pus în realizarea acestui proiect; toți cei responsabili au fost 100% implicați și dedicați să ne ofere tururor două săptămâni de-a dreptul memorabile: creând situații inedite pentru şi simulând perioade ale studenției, toate cu scopul de a ne ajuta să înțelegem această etapă a vieții și să o așteptăm cu nerăbdare și foarte multă determinare. La mine pot spune că a funcționat.

Am fost rugată, împreună cu ceilalți participanți, ca, la final, să îmi derulez în minte propriul aftermovie al JSU Unşpe-atunci am aflat că 300 de oameni pot plânge simultan, cu ochii închiși, dar ținându-se de mână toți: pentru mine aceata este reprezentarea vizuală a celui mai special proiect din viața mea de până acum.